Teoria regulatorului central susține că efortul nu este oprit doar de mușchi, ci de creier, care limitează intensitatea pentru a proteja organismul de o defecțiune catastrofală. Senzația de efort este astfel un mesaj de siguranță, nu doar o reflectare a oboselii musculare.
În cursa de 800 de metri, creierul dozează ritmul încă din primul tur, anticipând durata rămasă și intensitatea cerută. De aceea începi aproape întotdeauna cu rezervă, iar finalul devine o negociere continuă între dorința de a accelera și semnalul central care te frânează.
Antrenamentul modifică și acest regulator: expunerea repetată la efort intens învață creierul să permită mai mult, iar exersarea ritmului de cursă face efortul să pară mai puțin amenințător. Ultimii 200 de metri rămân o luptă între intenție și protecția pe care o impune sistemul nervos central.