Efectul Bohr descrie o proprietate inteligentă a hemoglobinei: atunci când un țesut produce căldură, dioxid de carbon și ioni de hidrogen, hemoglobina eliberează oxigenul mai ușor exact acolo unde este nevoie. Cu cât mușchiul lucrează mai intens, cu atât predă oxigenul mai repede.
În timpul unui 800m, acest mecanism dirijează oxigenul spre mușchii activi ai picioarelor, unde aciditatea crește vertiginos în turul doi. Practic, efortul intens creează condițiile care facilitează propria oxigenare, motiv pentru care sângele care ajunge la mușchi obosit cedează oxigenul mai eficient decât cel care traversează organe în repaus.
Consecința practică este că mușchii antrenați să tolereze aciditatea folosesc mai bine oxigenul disponibil. Intervalele dure de 300–600 de metri, care ridică producția de lactat, antrenează și toleranța la mediul acid, permițându-i hemoglobinei să lucreze la potențial maxim. Astfel, același volum de sânge livrează mai mult oxigen acolo unde contează.