Distanța de la care pornești sprintul final depinde de profilul tău, nu de modă. Alergătorii cu viteză pură, veniți din 400m, pot aștepta până la ultimii 100–150 de metri, pentru că accelerația lor scurtă e devastatoare. Semifondiștii cu anduranță trebuie să plece de la 250–300 de metri, ca să întindă plutonul și să neutralizeze sprinterii.
Kick-ul de la 300m se construiește pe linia dreaptă din spate, cu o creștere susținută care rupe ritmul adversarilor. Kick-ul de la 200m începe la intrarea în ultima curbă și se accelerează progresiv prin viraj, ca să ieși deja lansat. Kick-ul de la 100m funcționează doar cu viteză maximă superioară și un culoar liber; altfel rămâi blocat fără timp de reacție.
Greșeala clasică e să pleci prea devreme și să mori în ultimii 50m, sau prea târziu și să nu atingi viteza maximă. Antrenează toate cele trei variante în sesiuni dedicate, cu finaluri de 300, 200 și 100 de metri, apoi decide înainte de start și păstrează un plan de rezervă.