Fibrele musculare sunt descrise frecvent ca lente și rapide, însă această împărțire simplifică un spectru de proprietăți. Fibrele de tip I sunt mai rezistente la oboseală, iar cele de tip II pot produce contracții mai rapide și puternice. Într-o cursă de 800m sunt relevante ambele categorii, împreună cu adaptările metabolice și coordonarea.
Un timp bun pe 400m sau un final slab la 800m nu îți dezvăluie procentul fibrelor. Rezultatele reflectă și pregătirea, tactica, experiența și starea din ziua respectivă. Testele de teren pot orienta antrenamentul, dar nu sunt o biopsie musculară și nu justifică etichete definitive precum «născut doar pentru sprint».
Utilitatea practică este construirea unui profil funcțional. Antrenorul poate compara viteza pe distanțe scurte cu rezistența la eforturi mai lungi, în condiții potrivite nivelului. Astfel decide ce merită dezvoltat și ce calități trebuie păstrate, fără să reducă sportivul la o singură caracteristică biologică.
Nici lucrul aerobic, nici forța nu trebuie excluse doar pe baza unei presupuneri despre fibre. Introducerea sarcinilor se face progresiv, mai ales la tineri. Repetarea evaluărilor în timp arată cum răspunzi la pregătire; comparația cu propriile rezultate este mai folositoare decât un profil muscular dedus dintr-o cursă nereușită.