Spectroscopia în infraroșu apropiat, prescurtată NIRS, măsoară în timp real saturația de oxigen din mușchi, notată SmO2, prin intermediul unui senzor lipit pe piele. Spre deosebire de pulsul de oxigen din sânge, SmO2 arată echilibrul local dintre livrarea și consumul de oxigen chiar în mușchiul care lucrează.
Într-o cursă sau o repetare de 800m, SmO2 scade abrupt în primele secunde și rămâne la valori joase până la final, apoi revine rapid în pauză. Viteza cu care mușchiul se desaturează și se reîncarcă oferă o imagine fidelă a solicitării metabolice și a stării de recuperare, mai directă decât pulsul.
Antrenorii folosesc aceste date pentru a individualiza pauzele dintre repetări, pentru a detecta oboseala reziduală și pentru a ghida ritmul din serii. Pentru semifondist, senzorul NIRS transformă o senzație subiectivă precum picioarele grele într-un număr obiectiv pe care îl poți urmări de la o sesiune la alta.