Metoda piramidală schimbă progresiv lungimea sau durata repetărilor, apoi revine spre segmente mai scurte. Forma poate face ședința mai ușor de urmărit, dar nu are o eficiență specială doar pentru că desenul seamănă cu o piramidă. Obiectivul și raportul dintre efort și recuperare rămân decisive.
Un exemplu strict ilustrativ este succesiunea scurt–mediu–lung–mediu–scurt, cu ritmuri și pauze adaptate de antrenor. Pentru lucru aerob controlat, segmentul lung nu ar trebui transformat accidental într-un test maximal. Pentru ritmuri mai apropiate de concurs, volumul tolerabil și recuperările pot fi foarte diferite; cele două variante nu se combină automat.
Planifică în avans ce se întâmplă când distanța crește. Menținerea aceleiași viteze poate mări considerabil dificultatea, iar scurtarea distanței spre final nu garantează recuperarea. Sportivul nu trebuie să „răzbune” segmentul lung printr-un sprint final care schimbă scopul ședinței.
La evaluare, compară segmentele de aceeași lungime, ținând cont de oboseala acumulată și de pauze. Dacă forma piramidală complică inutil controlul, o serie uniformă poate fi mai potrivită. Juniorii și alergătorii fără experiență la intensitate mare au nevoie de supraveghere; ordinea atractivă a distanțelor nu face o ședință automat sigură.