Jocurile Olimpice din 1968 de la Mexico City (2240m altitudine) au fost un experiment fiziologic fără precedent. La 800m, recordul mondial a fost doborât, dar probele de anduranță au fost dramatic mai lente. Acest contrast a catalizat cercetarea în fiziologia altitudinii care stă la baza antrenamentului modern.
Câștigătorul probei de 800m, australianul Ralph Doubell, a egalat recordul mondial (1:44.3) în ciuda aerului rarefiat — un triumj al profilului fiziologic mixt al semifondistului asupra condițiilor extreme. Cursele de la Mexico City au demonstrat că 800m ocupă un punct de echilibru unic între viteză și anduranță.
Lecția durabilă a acestor jocuri: sportivii cu profil fiziologic mixt (viteză + anduranță) sunt avantajați la altitudine în probele de semifond, deoarece sistemul anaerob este mai puțin afectat de hipoxie decât cel aerob. O observație care a influențat selecția și pregătirea pentru competițiile la înălțime pentru deceniile următoare.