Până spre finalul secolului XX, atletismul a fost guvernat de reguli stricte ale amatorismului, iar alergătorii de 800 de metri nu aveau voie să primească bani pentru performanțele lor, fiind nevoiți să îmbine antrenamentul cu meserii obișnuite de profesor, student, muncitor sau militar.
Această realitate a modelat cariere întregi: mulți campioni de semifond au alergat doar câțiva ani la vârf, întrerupându-și parcursul pentru a-și asigura traiul, iar în țările din blocul estic statul finanța sportivii sub eticheta de amatori, creând un sistem paralel greu de controlat.
Trecerea treptată spre profesionalism, în anii ’80 și ’90, a schimbat fundamental proba, permițându-le alergătorilor de 800 de metri să se dedice integral antrenamentului și prelungind carierele de top, dar amatorismul rămâne o pagină fascinantă a istoriei semifondului.