Atletismul românesc și-a pus bazele organizate în preajma Primului Război Mondial, iar proba de 800 de metri a figurat de la început printre distanțele clasice ale primelor campionate naționale, disputate pe piste rudimentare, adesea pe zgură sau chiar pe iarbă.
În perioada interbelică, semifondul românesc s-a dezvoltat treptat, iar cursele de 800 de metri au devenit un reper al reuniunilor atletice de la București și din marile orașe, oferindu-le alergătorilor locali primele ocazii de a se compara cu atleți străini invitați la concursuri.
Această perioadă de pionierat a construit fundația pe care, după război, aveau să se ridice școala românească de semifond și nume mari ale probei de 800 de metri, confirmând că tradiția distanței în România este mult mai veche decât succesul internațional de mai târziu.