Revenirea după accidentare începe cu clarificarea diagnosticului și a cerințelor pe care le poți tolera, nu cu numărarea zilelor de pauză. O problemă musculară, una de tendon și o leziune osoasă au constrângeri diferite. Antrenorul, sportivul și clinicianul trebuie să știe ce activități sunt permise și ce simptome impun oprirea.
Pentru leziunile tibiale de stres, o revizuire descrie criterii precum mersul fără durere, evaluarea forței și toleranței la încărcare, iar în leziunile cu risc mare poate fi necesară confirmarea imagistică a vindecării. Aceste criterii nu trebuie copiate ca protocol pentru orice accidentare; dovezile disponibile au și limite importante.
Un plan individualizat poate începe cu alternanță mers–alergare, dacă aceasta este potrivită diagnosticului. De regulă, se evită schimbarea simultană a distanței, vitezei și frecvenței. Notează reacția în timpul ședinței și ulterior, inclusiv mersul de a doua zi. Nu există un procent săptămânal care să garanteze siguranța tuturor alergătorilor.
Pentru 800m, alergarea ușoară este doar o etapă. Urmează toleranța la accelerări, viraje, încălțămintea de concurs și solicitări specifice, conform planului de recuperare. Nu recupera dintr-odată kilometrii pierduți. Dacă apar din nou simptome sau teamă importantă de mișcare, discută ajustarea progresiei în loc să ascunzi problema ca să poți lua startul.