Recordul mondial indoor la 800m (1:42.67, Wilson Kipketer, 1997) e cu aproape 2 secunde mai lent decât recordul outdoor. Pista indoor de 200m are viraje mai strânse, forțând alergătorii să încetinească și să reaccelereze de 4 ori în loc de 2 — un cost biomecanic semnificativ.
Virajele indoor nu sunt doar mai multe, ci și mai tehnice: forța centrifugă pe o curbă de 200m e cu 30% mai mare decât pe una de 400m. Alergătorii petrec mai mult timp înclinați, solicitând asimetric gleznele și schimbând pattern-ul de oboseală musculară.
Kipketer a alergat acel 1:42.67 pe o pistă rapidă din Stuttgart, demonstrând că limitările indoor pot fi compensate prin talent pur și o strategie de pacing perfectă. Recordul său a rezistat peste 25 de ani — o dovadă a dificultății unice a probei indoor.