Bariera de 1:45 la 800m a părut de neatins timp de decenii. Recordul mondial al lui Roger Moens, 1:45.7 din 1955, a fost depășit de Peter Snell în 1962. Când neo-zeelandezul Peter Snell a alergat 1:44.3 la Christchurch în 1962, cursa a fost disputată pe iarbă — condiții inimaginabile pentru standardele moderne.
Marcello Fiasconaro a coborât sub 1:44 în 1973, cu 1:43.7 la Milano. Cubanezul Alberto Juantorena a dus apoi recordul la 1:43.50 la Jocurile Olimpice din 1976 de la Montreal. Poreclit El Caballo (Calul), Juantorena avea o constituție atipică pentru un semifondist — masiv și puternic, nu longilin. Victoria sa a distrus stereotipul conform căruia doar alergătorii subțiri pot excela la 800m.
Performanța lui Juantorena a fost cu atât mai remarcabilă cu cât a câștigat și aurul la 400m la aceleași Jocuri — o dublă care nu a mai fost repetată de atunci. O demonstrație că la 800m, combinația rară de viteză pură și anduranță poate produce magie.