Pe măsură ce ritmul crește, respirația nu se accelerează liniar, ci trece prin două puncte de inflexiune numite praguri ventilatorii. VT1 marchează intensitatea la care respirația se adâncește vizibil, iar VT2, numit și punct de compensare respiratorie, este ritmul de la care corpul hiperventilează pentru a elimina dioxidul de carbon produs de tamponarea acidului.
Aceste praguri reflectă tranzițiile metabolice și se suprapun aproximativ peste pragurile de lactat. VT2 corespunde unei intensități apropiate de ritmul de cursă la 800m, unde glicoliza anaerobă accelerează și organismul luptă să mențină pH-ul stabil. Cunoașterea lor îți spune cât de repede poți alerga înainte ca sistemul să devină instabil.
În antrenamentul de 800m, alergările de tempo între VT1 și VT2 construiesc rezistența aerobă, iar intervalele deasupra lui VT2 antrenează tamponarea și toleranța la aciditate. Testele de laborator sau de teren îți localizează aceste praguri și îți permit să dozezi efortul cu precizie.