Genuflexiunea este un exercițiu util de forță, dar nu singura cale de pregătire pentru 800m. Alegerea variantei trebuie să țină cont de experiență, mobilitate, confort și programul de alergare. Un sportiv care progresează cu altă mișcare bine tolerată nu este automat incomplet pregătit pentru că nu folosește bara pe spate.
Începe prin a găsi o poziție stabilă a picioarelor și o coborâre pe care o poți controla. Genunchii se deplasează odată cu mișcarea; nu este necesar să îi blochezi după o regulă geometrică. Adâncimea se alege în funcție de control și toleranță, fără forțarea unei amplitudini dureroase.
O genuflexiune cu greutate ținută în față poate servi ca exemplu de învățare, nu ca prescripție pentru toți. Încărcarea și volumul se stabilesc astfel încât tehnica să rămână bună și ședințele importante de pistă să nu fie afectate excesiv. La juniori, supervizarea și progresia adaptată sunt mai importante decât comparația cu greutățile adulților.
Urmărește tendința în timp: control, forță și toleranța la program. Cercetarea asupra alergătorilor arată posibile beneficii ale antrenamentului de forță, fără să garanteze un câștig dintr-un anumit record la genuflexiune. Durerea repetată sau pierderea controlului cere modificarea exercițiului și, după caz, evaluare, nu încă o serie făcută cu orice preț.