Pasul de alergare poate fi urmărit prin alternanța dintre sprijin și zbor. În sprijin, piciorul este în contact cu pista; în zbor, niciun picior nu atinge solul. Pentru analiza completă a unui membru, ciclul se urmărește de la un contact până la următorul contact al aceluiași picior.
În prima parte a sprijinului, corpul preia încărcarea, iar articulațiile își schimbă poziția. Ulterior, acțiunea membrului contribuie la desprindere și înaintare. Împărțirea în absorbție și propulsie este utilă pentru explicație, dar mișcarea reală este continuă, nu o succesiune de poziții care trebuie înghețate voluntar.
În balans, piciorul se recuperează și este pregătit pentru următorul sprijin. Viteza, oboseala și particularitățile sportivului influențează cum arată aceste faze. O imagine cu genunchiul ridicat nu arată singură câtă forță s-a produs sau câtă energie consumă alergătorul.
La vizionarea unei filmări, urmărește mai întâi ritmul general și apoi o întrebare precisă, precum schimbarea sprijinului spre finalul cursei. Compară secvențe la viteze apropiate. Revizuirea biomecanică arată relații complexe cu economia alergării și limite metodologice importante; nu justifică un șablon unic de unghiuri sau promisiunea că imitarea unui campion va îmbunătăți automat performanța.