În ultimii 100 de metri ai unui 800m, acidul lactic îți blochează picioarele, iar creierul cere oprire. Finalul nu se câștigă atunci cu viteză nouă, ci cu tehnica păstrată: brațele pompează scurt și hotărât, iar genunchii se ridică puțin, chiar dacă senzația e că alergi prin nisip.
Concentrează-te pe un singur reper: linia de sosire sau spatele adversarului din față. Nu te uita la ceas și nu analiza durerea; scurtează ușor pasul și mărește frecvența, pentru că un pas lung și rar înseamnă frânare. Expiră forțat, în ritm cu pașii, ca să îți eliberezi trunchiul.
Antrenează acest final când ești deja obosit: la finalul unor reprize de 500–600 de metri, adaugă 80–100 de metri în viteză maximă. Așa înveți corpul să alerge corect sub acid lactic, iar mintea învață că poate continua când totul strigă să se oprească. În cursă, ultimii 100 de metri se aleargă cu tot ce ai antrenat înainte.